Draga Maria

CRUCE DE VEŞNICIE

facă-se cruce trupul tău – Maria,

la care să mă-nchin când tânăr sunt,

să stai mereu în pragul casei mele

şi să m-alini chiar când voi fi cărunt.

 

facă-se cruce aerul şi apa

şi cruci să crească-n cetini şi scoruşi

şi Marea mea să facă semnul crucii

spre nicăierea paşilor mei duşi.

 

facă-se cruce la intrarea-n satul

ce m-a născut şi m-a înstrăinat.

o cruce să mă mângâie pe frunte

când am să mă întorc poet-bărbat.

 

facă-se cruce semnul întrebării

sub care mă îndoi pe la răscruci,

când nu ştiu în ce parte să-mi duc paşii

şi-mi fac spre chipul mamei mii de cruci.

 

facă-se cruce apele şi munţii

ce ţin în palma lor acest pământ,

cu oameni care-njură sfânta cruce

şi dau cu pietre-n Dumnezeul-Sfânt.

 

facă-se cruce zilele sihastre

prin care mă tot iartă veşnicia

ce ne deschide porţile credinţei;

facă-se cruce trupul tău - MARIA!

Om de povara

(OM DE POVARĂ –2010 - Ed. SITECH – Craiova)

 MAMEI

mai ţii minte mamă fecioarele

din tinereţea- nefastă ...

printre mormintele vii

niciuna nu s-a opritde nevastă 

Toate s-au dus ca păsările

sfinte şi migratoare poate acum

sunt mirese prin soare târziu

nu-i târziu vom schimba

în culise - rolurile

şi atunci am să ştiu

cine mi-a furat dragostea

şi mi-a împuşcat stolurile

 

george FILIP

DE CE SCRIU ?

 

 Înainte de a răspunde la această  întrebare,se cuvine să fac anumite precizări.Ca mulţi dintre scriitorii de pe acest pământ, nu contest originea noastră divină, însă am unele obiecţiuni. Am fost eu întrebat vreodată, de către cineva, dacă vreau şi sunt gata să mă nasc ? M-am trezit zvârlit în jungla asta terriană, fraged, fără să cunosc limba, nevertical ... obligat să inhalez oxigenul impus şi să mă descurc Psihanalistul-embrion, viitorul homo faber, în faţa uimirii haosului, am fost obligat să gândesc şi să acţionez. Repede am dedus că universul este o AXIOMĂ - iar în perimetrul ei, se desfăşoară VIAŢA - această comi-tragedie, cu actorii ei - OAMENII.De când am început să gândesc, am considerat că scrisul meu în versuri este o arma tellum, care se metamorfozează, odată cu poemele finite, în arma habebant, la umbra căreia mă  odihnesc, rod oxigenul primordial şi vâslesc mai departe.Şi scriu mereu.Abordez toate genurile de poezie şi, culmea, îmi place chiar să scriu la comandă. Este vorba despre rutină şi profesionalism. Eu scriu lucid, departe de îndrăgitele licori bahice. Nimeni nu mă vede scriind, nimeni nu pătrunde în sacralitatea mea.Sunt convins că poemele mele plutesc prin aer, ca stelele noaptea - şi eu le adun precum un solitar culegător stelar. Nu ştiu dacă am talent. Am succes bun când recit în public şi ştiu că trebuie să scriu.Scriu în somn şi-mi ţin minte poemele. Tresar, sar din pat şi alerg spre hârtia care mă aşteaptă.Nu-mi plac cei-cele care mă adulează în faţă sau la telefon. Îmi plac blasfemiile suple şi cei ce-mi zic blestematul muzelor, prinţul sălbatic, Poetul, monstrul sacru, poezarul etc.Vedeţi ?, vreau să rămân pământean, adică printre oameni.Pe mine nu mă surprind sau deranjează iregularităţile inimaginabile şi infinite de pe această planetă geoidă şi temporar călduţă.Nu mă minunez de nimic şi nu azvârl căciula în sus, când apar clipele de rar extaz, însă am învăţat să plâng pe lângă abuzurile de aberaţii psihice, fizice, carnale, umane ... Pe decorul aparent static al planetei acesteia, OMUL este actorul alternanţei pozitiv /negativ, al văzutelor şi nevăzutelor, al aplauzelor din lojele semenilor homo sapiens. Nu consider scriitura o competiţie care să-l desemneze sau califice pe  „cel mai bun."Poeţii sunt sau nu sunt, cad pe pământ când vrea destinul şi nu se vând la bucată, cu sau fără ambalaj. Doar fragmentele de timp îi păstrează pe socluri pe cei merituoşi. Phanta rei ... Creştinismul  afişează sloganul că OMUL a fost creatcu voinţă liberă ... Dar eu întreb: a cui voinţă ?!? Excludeţi, vă rog, bănuiala că aş fi un deprimat. Încă din faza de morulă, noi pulsăm prin aer şi apă. Ne-am ridicat pe verticală şi - poeţi - ,ne imortalizăm visele cele mai imateriale, în statui, poeme, ode, dar instinctele primare şi cinicul camarad Maltus ne încrâncenează adesea , prin gâlceve sau măceluri mondiale. Ştim, deci, că nu suntem eterni şi lăsăm pe coaja pământului semne ale alunecării noastre  prin clepsidrele eterne.Recent am aflat că originea vieţii pe pământ s-ar rezuma la vreo patru miliarde de ani. Ce repede trece timpul! Iar eu sunt fudul că respirăm împreună în aceeaşi galaxie. Doar bătrânul Darwin şi broaştele lui ţestoase rămân  ca o istorioară naivă pentru adormit bebeluşii neinformaţi şi inculţi.Cred că scriitura mea, poezia mea, este de fapt o atitudine frondistă, o răzbunare a neputinţei mele. În ciuda darwinismului ipocrit, scriu versuri spre a demonstra la ce performanţe am ajuns eu, divinul animal-poet, mânat de combustibilul dăruit mie de zeiţele cele blânde - VINUL.

 tocmai de aceea beau vin

până la ceasul oprit - ca un zeu,

sângele nebunilor se mută în mine ;  

ştiu: vinul este sângele meu ...

Pot să fiu şi sentenţios: toţi suntem nişte drogaţi convenţionali.Eroii legendelor şi poveştilor lumii au avut aceeaşi meteahnă: au plecat de acasă, pe jos sau călări pe rossinante, sfidând toate legile terriene impuse. Chiar glumeţul ceh Haşek vroia să înfiinţeze un partid reacţionar ... dar în limitele legii. Şi iată-ne pe muntele sacru: ARTA POPETICĂ! Aceasta este, după mine citire, tot un meşteşug cu norme şi reguli foarte stricte, din care - şi în cazul meu, se naşte POEZIA. Mai am o senzaţie, deloc stranie: în mine se ascunde o dublă personalitate, o simbioză, un amalgam, două vieţi suprapuse, sau în paralel. Este vorba despre un cal-purtător şi un poet-locatar. Ambii se înţeleg de minune: unul trage, altul ... rage !Acum poposesc niţel pe lângă Aristotel - mimesis .Răsfoiesc literaturile antice cu Horaţiu; citesc nesăţios Epistolele lui Quintilian şi fac o mai lungă escală în principiile clasicismului mumificat în Arta poetică a mai tânărului confrate - Boileau (1674). Pentru a concentra scrisele mele în paranteza mare şi verticală a grafiei, eu am ajuns la concluzia că poetul total este încorsetat între trei mari verbe lucrative : a gândi, a bea, a iubi. Spre încheiera acestui proces-verbal (scris !), afirm din nou că nu înţeleg: cine m-a obligat să mă nasc, apoi să mă mor?!?Până la urmă, convivii mei comapamondieni m-aţi dresat şi aţi pus în recesământ numele impus al unui nou şi prosper animal-social. Dar eu v-am prevenit :

nu-s george  filip , ăsta-i doar un nume

bătut cu fierul roşu - un stigmat,

nu mă rup de cârdul meu prin lume

când pe idei mă vreau crucificat ...

În plus : m-aţi însurat, cu greu, cu o femelă de rasă şi mi-aţi ordonat să vă zidesc şi progenituri. Greu, dar m-am conformat.

DE CE SCRIU ... ziceaţi ? Habar n-am!

George FILIP

ianuarie - 2010, la Montréal

 

PS:

Întrebarea aceasta totală de mai sus mi-a pus-o stimatul meu Prof. dr. Marian Barbu, din Craiova. Zice că e profesiune de credinţă ceea ce am scris eu. O fi oare adevărat ?!

Vă rog să fiţi discreţi !

L’ère des Poètes

- poèms - EDITIONS « DESTINE - CANADA

DES OMBRES

ne marchez pas sur les ombres, l’ombre

est quelque chose de passager

elle se soumet à vous tant

que l’on vit au calendrier

fidèle à l’instar d’un chien

elle habite la chaîne non vue

qui nous attacha aux ombres

moi je ne l’ai jamais su

hêtres et chevaux jettent des ombres

comme les fleurs des hypogées

insectes, enfants et le dor

restent à l’ombre d’un être sacré

l’ombre de la Lune – charlatane

recèle poètes et coquins

et durant ses rares éclipses

elle offre son ombre à chacun

et la mer, pour grande qu’elle soit

transporte des ombres dans tout flot

parfois, pendant les naufrages

on crie après l’ombre d’un bord

des ombres, des ombres infinies

qui nous broutent fort indomptées

et si l’on fâche le destin

on reste à son ombre, ombrés

le seul Christ ne jette pas d’ombre

son ombre est celle de personne

mais les chrétiens mendient son ombre

en guise d’amen et d’alléluia …

Axiomes

CIRCONVOLUTION

les pirates habitent la symétrie du monde

nul saint ne les porta dans son porte-monnaie

sous l’horizon lunaire martinets grondent

de même dans la tasse des présidents – vrai

 

la plupart du temps - travestis en ballerines

s’avisent rarement à mourir en jean-coutre

généralement en couleurs diamantines

font pipi dans de vieilles auges en brachmapoutre

 

ils font fi des interdictions nucléaires

les pirates du monde qui craignent juste la matraque

qui par hérésies de fureur et colère

finissent par démolir la statue… la vaque !

 

allons des chaînes aux pieds des gens ne mettez

et ne vendez pas liqueurs tranquillisantes

Adame et Eve d’après ce qu’il – fort – paraît

ont cultivé eux aussi de pareilles plantes

 

arrêtez l’exécution ! la reine n’est là

ni Vénus, ni Athènes… pas plus qu’Aphrodite

sont graciées – elles seules sont coupables aux abois

en victimes tentées ces pécheresses contrites

 

mélancolie… alors quelle mélancolie…

mais quels rois refusent à boire de me verser

dans ce monde rogné par la blennoragie

où tout un chacun ne saurait se sauver

 

mais peut-être va-t-on boucher l’évolution

pour stopper le gaspillage de la raison

probablement dans un cercle de substitutions

va-t-on faire une prière aux circonvolutions…