George Filip

Biografie

SCHIŢĂ PENTRU UN AUTOPORTRET

Am auzit de la alţi bipezi comapamondieni cum că m-aş fi născut pe 22 martie 1939, noaptea, pe la unu şi ceva, în Zodia Berbecului, fiindcă mama mea n-a vrut sa fiu Peşte. In certificatul meu de botez martorii Vasile Voinea şi Ion Ţacu afirmă că m-am născut ortodox, ca fiu al fostului jandarm Pandele Filip şi al mamei Floarea, cazută, cumva, de pe o creangă a arborelui genealogic a poetului Octavian Goga. Când am aterizat în jungla vieţii pe-afară mirosea a praf de puşcă şi a trotil, însemnele de neuitat ale celui de al doilea măcel mondial. Mascarada începutului meu de viaţă s-a derulat în satul Tuzla, pe malul Mării mele cea Neagră. Cică acolo, scuzaţi-mi afirmaţia mojică, Dumnezeu ar fi hărăzit să se nască cel mai mare poet liric al românilor, recte - subsemnatul. Sunt al cincelea băiat din cei şase scuipaţi spre viată în tribul familiei. Eu m-am brodit să fiu mai rahitic, drept pentru care pe lângă Gheorge, devenit Gigi, mi s-a mai zis Buric-verde, Iepuşasul, Rahiticul etc.

Ţin minte perfect ultimele încrâncenări aeriene dintre nemţi şi ruşi. Mai în fiecare noapte câte-un avion rănit în aripă sau în piept cădea în Mare sau pe izlazul văcariei. Pricepeam al dracului lucrurile, pentru vârsta mea.

Într-o dimineaţă, Carabageac, clopotarul satului, a trăncănit clopotele lui urlând din toţi bojocii: ieşiţi din case că explodează! ... Şi nemţii au plecat spre Bulgaria ducând cu ei ciocolata şi muzicuţele. Spre seară au venit ruşii obosiţi, hămesiţi ... ca si caii lor. Imediat au început să se despăducheze pe la fântâni iar mai spre seară stărşineii au început să le frângă, printre tufele de pelin, pe politrucele lor cele frumuşele, cu cizmuliţe maro, scurte şi cu pistoalele la cingătoare. Dar ce-mi păsa mie că era razboi? Ruşii furau noaptea ca şi ziua dar trebuşoara asta o făceau şi unii românaşi, înbrăcaţi în ţoale ruseşti. Eu, de ce nu?,furam tot ce puteam, dar nu mai sus decât galinacee. Cioplem mereu avioane şi le aruncam în aer sperând că unul, până la urmă, tot va zbura. Ştiam de la muica mea că un frate de-al ei, dintre cei vreo 27, de trei mâini, cum imi spunea, avea numele de Ion Achimescu scris pe Statuia eroilor aerului din Capitală.

Nu auzisem eu de Exupery dar de fraged doream să devin pilot şi ... poet! Toamna m-au dat la scoală.

Aş putea spune la o şcoală de mercenari, terorişti etc. ... fiindcă acolo învăţătorul Mânecuţă fugea cu bâta după noi şi ne înjura şi ne pălea la nimereală. Dar şi noi dădeam cu călimările după el şi-l înjuram de mamă şi-l ocăram să plece în Moldova pi ... mamii lui, de unde a venit.

Începusem, deja, să-mi scriu "opera ". Mă ascundeam în podul casei, dar nu pentru a cloci ouă de porumbel, ca Edison, ci pentru a citi de prin cărtile prăfuite. Aşa se face ca am descoperit eu romanul "GENIU PUSTIU", despre viaţa romanţată a lui Eminescu, dacă nu mă înşel. La ciclul doi am avut-o ca profesoară de rusă pe Doamna Olga Dukov, o rusoaică rătăcită prin lume dar soţia adevarată a generalului Dukov, cel care mai târziu, împreună cu Walter Roman, Ana Pauker şi alţi criminali au adus în Ţară infernalul comunism rusesc, sub masca Diviziei Tudor Vladimirescu. Aşa se face că ştiu ruseşte. Trec însă peste mii de zile şi las sute de pagini nescrise fiindcă nu-mi propun astazi, şi niciodată, să scriu romanul vieţii mele. S-o facă alţii, dacă îi interesează. Oricum: am fost ţăran, hamal, fotograf, seralist, boxer, sigisbeu, paraşutist...din toate câte nimic. Pe de-a rândul am fost huiduit fiindcă eram fiu de jandarm. Când prigoana a mai încetat, fiindcă mahării comunişti aveau nevoie de creierul nostru tânăr, m-au mai inlesnit. Aşa se face că am fost instructor cultural, foto-reporter pe la revista Viaţa Studenţească, ba chiar, o vară, director la Casa de cultură din Mangalia, apoi, culmea !, redactor la FLOTA PATRIEI, revista marinei militare!

"Ei" mă cam uitaseră ... eu nu! Eram coleg doar cu colonei, toţi foşti ceaprazari, controlori de bilete sau nimic. În bătaie de joc le-am compus un imn: În frunte-s coleneii, cu sabia în teacă, Încearcă el, civilul, zadarnic să-i întreacă ... S-a dus pomina de mine. M-a chemat la ordin vice-amiralul Grigore Marteş, un rusofil total, şi s-a răstit la mine: am un nebun la redacţie! Abia am scăpat de unul Nicapetre, care se dădea artist, mare picturist ... dar l-am scuipat la vatră!

- Permiteţi să raportez, i-am replicat vădit ironic, dar dacă eu sunt un poet nebun, cum se face că Marina are amiral un constructor de şosele ?! M-a dat afara cu nonşalanţă: marş !!!

Şi marş a fost. Mi-au distrus familia, m-au dat afară, mi-au luat apartamentul ...

Poetul Rusalin Mureşanu m-a sfătuit să mă reîntorc la Bucureşti. Taica Pandele atât m-a întrebat: îţi e frică mă ? Vei invinge ? Da ... i-am răspuns. Mamei Floarea i-am promis că în curând voi arunca bani din avion, peste satul TUZLA. Dar ca sa fiu acceptat ca poet debutant în Capitala trebuia să dau examen de competenţă, adică de băut, cu cei mai straşnici flăcăi: Ahoe, Pâcă, Pucă etc. ...

Am luat urgent, bchiar cu brio, examenul la capitolul Bachus. De-acum trebuia să-ncep să public fiindcă îmi trebuiau gologani pentru chirie, papa etc.

Am început să bat pe la uşile redacţiilor dar ciuciu, mă alegeam mereu cu " mai aşteptaţi, să vedem ..."

Eram frumuşel, aveam muschi pe mine şi eram tupeist. Femeile de prin redacţii m-au poreclit urgent "Poetul" şi "Rasputin", din cauza vestimentaţiei mele originale şi deşuchiate, nişte cizme ofiţereşti cu carambii modificaţi de mine, plus pletele ...

Ca să fiu sincer, vorba confratelui Esenin: la femei şi vodcă dam năvală ...

În fine, iar trebuie să sar pese câteva sute de pagini ...

Îmi făcusem relaţii pe la multe redacţii, mai mari şi mai mici, cu redactori minunati care ştiau ca eu sunt fomist, "mercenarul condeiului " - şi-mi dadeau delegaţii să plec prin ţară şi să le aduc ce le-oi aduceb... numai sa mă ajute să trăiesc. Şi trăiam eu binicel, uneori, poate, chiar bine. Făcusem la un timp echipă cu minunatul Mircea Micu, cu înţeleptul Virgil Carianopol, Rusalin Mureşanu, ba chiar îl adoptasem pe fostul mânz, actualul nemernic mircea dinescu şi umblam prin ţară cu poezia în glas.bŞtiam că tânărul politruc "Mircica" - cum îl alintam noi adesea, dădea note informative despre noi dar nu-l băgam în seamă şi asta îl înrăia. Se vroia cineva, vroia să ştie că ştim că este un turnator!

... Cu voia lui Dumnezeu, mai ales a partidului comunist, am ajuns la puşcăria din Turnu-Severin. Asta după ce am fost judecat public, la Teatru, ca duşman şi vagabond. Dupa mintea lor aveau dreptate, că la gură slobod mai eram, înjuram mereu palatul roşu şi umblam prin târguri şi umblam ... Mentor mi-a fost acolo renumitul puşcăriaş Bebe Gaură. Avea tatuat pe corp un şarpe veninos care începa de la degetul mare al piciorului drept şi se termina cu capul pe penisul lui Bebe. El nu se temea de nimeni.

- Fii liniştit poetule, îmi spunea, Bebe nu doarme. Când ieşim de aici am să te plătesc să scrii o carte despre mine, să afle lumea cine a fost Bebe Gaură ...

Se temeu de el toţi caralii.

Am ieşit şi de la puşcărieb ... Scrisesem în cap şi o carte pentru copii. La primul hotel, când scăpam din braţele Paulei, am pus-o pe hârtie. M-am reântors la Bucureşti şi am luat editurile de la capat. Cum-necum, ajutat enorm de poetul Ghe. D. Vasile - şi el pe o jumătate de normă la Editura Ion Creangă - şi graţie misitului Dir. Tiberiu Utan, am reuşit să public prima mea carte. Sunt convins că am avut acordul securităţii, care întotdeauna a vrut să devin omul lor, ca mircea dinescu sau vadim tudor,de exemplu. Cărţulia mea pentru copii, "Matematica pe degete", a avut fantasticul tiraj, pentru vremea aceea, de 64.000 exemplare, a 7,5 lei bucata. Când m-am dus cu traista să-mi iau lichidarea contabilul Nedell mi-a mai dat cateva sute de lei spunandu-mi că ceauşescu a modificat tarifele ... Poftim cultură ! M-a scos din rahat fratele meu, Florea, care a vândut o purcea şi mi-a imprumutat bani să mă descurc la lansare. Dar si Vasile, alt frate, a zvârlit ceva gologani cu acea ocazie ...

În următorii trei ani, deci în patru, per total, am publicat patru cărţi. O performanţă a timpului, aş putea spune, doar tanărul poet Dumitru M. Ion avea acest ritm.

Între 1974 şi 1977 am publicat "Matematica pe degete", "Desant satiric", "Anotimpul legendelor" şi "Drumuri de baladă". Însă cu SECU tot nu m-am dat. Asta o ştie foarte bine şi colonelul M.B., cel care l-a racolat la secături pe actualul excrement dinescu, sadicul care i-a vârât recent jungherul în spate regretatului nostru poet Cezar Ivănescu.

Eu, din rau spre mai rău. În acel an 1977 m-am înscris pe Lista pentru drepturile omului, iniţiată de Paul Goma. Iar mi-am pus în cap partidul şi securitatea. Aveam la telefoane o şustă, adică o linie secretă şi vorbeam în direct cu "Europa Libară". Scrâşneau din masele securiştii, urlau, nu întelegeau cum fac ... nu bănuiau prostănacii că "lucram" chiar cu o tehniciană de-a lor. Că ... de, totul se poate când totul se poate!

M-au judecat din nou, în public, la şcoala din Tuzla. Au adus curve şi golani comunişti din Portul Constanta spre a mă înjura, blasfemia, scuipa şi lovi cu pietre.

Aşa am ajuns noi, "gomiştii", pe lista neagră a lui ceauşescu. Monstrul intenţiona să ne judece la Teatrul Naţional, ca pe trădători ai poporului, şi să ne linşeze derbedei de-ai partidului. Dar eu si fratele meu Vasâle am sărit peste cordonul de securişti şi am intrat în Ambasada Americii. Vasâle ... scai, dupa mine. Împreună am cerut, pentru toţi "gomiştii", protecţia Americii, şi am obţinut-o. Acolo funcţionau la vremea aceea cunoscutele personalităţi politice americane Mr. Baker şi Mrs. Marlow.

Ciumatul de ceauşescu nu ne-a maiomorât. În schimb ne-a acordat paşapoarte de turişti pentru toată planeta. Dar ne-a legat de coadă şi tinicheaua aceia cu ... mâna revoluţiei este lungă. Prin Austria, Germania, Franţa şi Montreal am fost ţinta a patru asasinate ... nereuşite.

În cei 34 de ani la Montreal am publicat un total de 35 de volume, dintre care 4 în Limba franceză ... Başca, aş spune, că nici imperialiştii ăştia nu sunt chiar aşa de pus de leac pe bube.Personal mă iau mereu cu ei în dinţi şi-am dat şi pe-aici cu oiştea în gard. Asta e.

Am avut un milion de muze, unele, foste lehuze, îmi pun la inventar vreo 32 de copii. Mi-am pus cununiile de doar patru ori. Acum îmi leăgan pletele pleşuve pe braţele unei româncuţe - Maria-Mea. În rest sunt bine sănătos, ceea ce va doresc şi Dvs.

Până una-alta am intrat în al 75-lea an şi cam atâta ştiu despre împricinatul poet în discuţie. Restul, o să mai aflăm când o vrea Dumnezeu ... VA SALUT!

anul 2014,

la MONTREAL